Întâlniri festive la final de an, în cadrul U.T.C.N.

Conducerea UTCN s-a întâlnit, în zilele de 19 și 20 decembrie 2023, cu doamnele și domnii decani, prodecani, directori de departamente, membri ai Biroului Operativ al Senatului, președinți ai Comisiilor Senatului, directori de extensii, coordonatori de Consilii programe doctorale, șefii serviciilor și direcțiilor din cadrul universității, pentru a marca apropierea sărbătorilor de iarnă și a sfârșitului de an.

Întâlnirile s-au desfășurat într-un nou sediu al universității, HUB UTCN, de pe strada Barițiu, nr. 4-6. Invitații au avut plăcerea de a participa la momentul festiv realizat de grupurile de colindători.

Totodată, conducerea universității a mulțumit întregului colectiv pentru activitatea desfășurată în 2023 și a adresat urări de sănătate și bucurie cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Sursa: Facebook UTCN

Dascăli ai U.T.C.N. , distinși cu titlul de Profesor Onorific

Conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a acordat, în Ședința festivă a Senatului de joi, 14 decembrie, titlul de Profesor Emerit doamnelor și domnilor profesori care au ajuns la vârsta pensionării, conducători de doctorat, care și-au încetat activitatea profesională în intervalul 2016-septembrie 2023.

UTCN profesori emeriti

Distinșii dascăli au primit diplome în semn de înaltă recunoaștere și apreciere a excelenței profesionale și academice, precum și a contribuțiilor remarcabile în educație și cercetare. Momentul a fost unul plin de emoție și recunoștință pentru toți cei prezenți.

SALONUL “PRO INVENT” CLUJ – NAPOCA 2023

În perioada 25 – 27 octombrie 2023 se va desfășura Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii “PRO INVENT” Cluj-Napoca, ediția a – XXI -a. Deschiderea va fi ora 11:00, în complexul Universității Tehnice din Cluj-Napoca de pe Bulevardul Muncii 103 – 105. Peste 350 de invenții au fost înscrise în acest an, de la universități, institute, centre și stațiuni de cercetare, firme, asociații ale inventatorilor, persoane fizice din țară.

În cele trei zile, publicul și specialiștii vor putea vedea invenții din cele mai variate domenii: mecanică-motoare-mașini, electronică-electricitate, sanitare-ventilație-încălzire, sănătate-medicină-cosmetică, agricultura-horticultură, alimentație-băuturi, energie și protecția mediului.

Deschiderea Collage

Foto: aspecte de la deschiderea expoziției și salonului

Grupurile de studenți afiliate structurilor de inovare și cercetare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca vor participa cu proiectele și ideile lor creative.

Salonul PROINVENT este un eveniment dedicat inovației și cercetării tehnologice și reprezintă un spațiu pentru prezentarea și promovarea inovațiilor, descoperirilor științifice și invențiilor. An de an, salonul reunește cercetători, inventatori, universități și companii, oferindu-le ocazia de a-și expune inovațiile și proiectele tehnologice și de a
interacționa cu potențiali parteneri sau investitori.

Publicul este așteptat să viziteze salonul miercuri, 25 octombrie, între orele 10:00 – 17:00, joi, între orele 10:00 – 16:00 și vineri între 10:00 – 14:00.

Premierea celor mai bune inovații

Foto: participanți “PRO INVENT” Cluj-Napoca” 2023

Pro invent Cluj 2023 Collage

Foto: finaliști Proinvent Cluj-Napoca 2023

Mai multe informații pe link https://proinvent.utcluj.ro/

Vezi ediții precedente si Premiile Pro Invent

Bine ați venit pe site-ul absolvenților F.I.I.R.M.P Cluj Napoca